Cele două companii vor întreprinde teste de compatibilitate la nivelul dispozitivelor şi al reţelelor compatibile DVB-H, pentru a accelera lansarea comercială a serviciilor de televiziune mobilă
IBC (International Broadcasting Convention), Amsterdam, Olanda - Motorola şi Nokia au anunţat astăzi că vor colabora pentru a asigura interoperabilitatea dispozitivelor şi serviciilor DVB-H (Digital Video Broadcast - Handheld) pe care le oferă. Scopul acestui demers este încurajarea unei adoptări mai largi a televiziunii mobile şi accelerarea ritmului de implementare a acestui serviciu. Cei doi producători intenţionează să asigure suport comun pentru soluţii bazate pe standarde deschise DVB-IPDC, care vor fi disponibile pentru operatorii interesaţi să implementeze - în 2006, dar şi ulterior - servicii şi teste de televiziune mobilă cu echipamente de la furnizori multipli. Potrivit Informa, piaţa de televiziune mobilă deţine premizele unei creşteri exponenţiale - se estimează că până în 2010 nivelul vânzărilor mondiale de dispozitive mobile compatibile DVB-H va depăşi 50 de milioane de unităţi. Implementarea serviciilor de televiziune mobilă va crea noi oportunităţi de afaceri pentru toate companiile implicate în acest proces - studiouri de producţie TV, operatori de transmisii TV, furnizori de servicii mobile, producători de infrastructură şi terminale, furnizori de tehnologie - iar interoperabilitatea dispozitivelor şi serviciilor compatibile DVB-H reprezintă un factor cheie în extinderea acestei pieţe. Dintre numeroasele tehnologii digitale utilizabile pentru televiziunea mobilă, Motorola şi Nokia s-au oprit asupra tehnologiei DVB-H, considerând-o foarte eficientă. DVB-H permite asigurarea unui serviciu de înaltă calitate, care nu solicită foarte mult acumulatorul dispozitivului mobil şi care poate fi consumat simultan cu alte servicii mobile, precum telefonia şi navigarea pe Internet. "Transmisiile TV pentru mediul mobil se află acum în sfera de interes a foarte multor operatori din întreaga lume, fiind evaluate în vederea introducerii în portofolii - iar interoperabilitatea va juca un rol important în lansarea mai rapidă a acestor servicii la nivel comercial", a declarat Rob Bero, Director, Broadcast Technologies, Motorola. "Un suporter activ al standardelor deschise, inclusiv al celor referitoare la DVB-H, Motorola e încântată de colaborarea demarată astăzi cu Nokia. Aceasta are ca scop realizarea de soluţii interoperabile pentru reţele şi terminale, menite să le permită operatorilor furnizarea celei mai bune experienţe TV posibile în mediul mobil." "În acest moment, o serie de pieţe ale lumii se pregătesc de lansarea comercială a televiziunii mobile. Pentru ca acest serviciu să constituie cu adevărat un succes, avem nevoie de dispozitive şi sisteme interoperabile, care să ofere cea mai bună experienţă de vizionare şi care să permită accesul permanent la emisiuni TV valoroase, oriunde s-ar afla utilizatorul - redefinind astfel intervalele de audienţă maximă, precum şi conţinutul grilelor TV. Nokia este încântată de sprijinul larg de care se bucură standardele deschise DVB-H, ca mijloc de furnizare comercială a televiziunii mobile, în rândul companiilor din industria de profil - Motorola şi Nokia aflându-se, evident, printre suporterii tehnologiei", declară Harri Männistö, Director, Multimedia Experiences, Nokia. Motorola şi Nokia continuă să sprijine lansarea de servicii de televiziune mobilă pe baza tehnologiilor deja deţinute de operatori, dar se implică activ în procesul de standardizare şi dezvoltare tehnologică având ca scop optimizarea experienţei TV în mediul mobil. Cele două companii vor colabora pentru a deveni interoperabile pe baza standardului DVB-IPDC, continuând însă să participe şi la demersurile de interoperabilitate realizate la nivelul mai larg al industriei, în cadrul organismelor de profil.
Note Datorită tehnologiei DVB-H, transmisiile TV devin disponibile şi atunci când ne aflăm în mişcare. DVB-H oferă o experienţă superioară de vizionare TV în mediul mobil, permiţând recepţionarea de imagini de foarte bună calitate, precum şi un consum redus de energie. Prin intermediul acestei tehnologii, se pot transmite până la 50 de canale, printr-o singură reţea, la costuri reduse. În acest moment, se află în desfăşurare mai multe teste pilot de amploare pentru serviciile de televiziune mobilă, în diverse ţări ale lumii, teste la care participă companii de top din domenii multiple (televiziuni, operatori de telefonie mobilă, operatori de reţele de transmisie şi producători de terminale). În acest context, se estimează că piaţa de telefonie de telefonie mobilă îşi va continua creşterea şi în restul anului curent.
Despre Motorola Motorola este renumită în întreaga lume pentru inovaţia demonstrată în sfera comunicaţiilor wireless şi în bandă largă, ca şi pentru poziţia de leadership deţinută în acest domeniu. Inspiraţi de viziunea Motorola - Seamless Mobility ("fără obstacole în calea mobilităţii") - specialiştii companiei caută în permanenţă soluţii care sa-i permită utilizatorului sa se păstreze conectat, fără nici un fel de obstacole, la oameni, la informaţie şi la sursele preferate de divertisment. Astfel, Motorola concepe şi furnizează produse şi experienţe de o mare utilitate pentru consumator, precum şi reţele extrem de performante - însoţite de o gamă completă de servicii de suport. Prezentă în topul Fortune 100 şi beneficiind de o prezenţă şi de un impact global, Motorola a înregistrat în anul 2005 vânzari in valoare de 35,3 de miliarde de dolari (USD). Pentru informaţii suplimentare despre companie, despre echipa şi despre inovaţiile Motorola, vă rugăm să vizitaţi www.motorola.com.
Despre Nokia Nokia este unul din liderii industriei mondiale de comunicaţii mobile, stimulând creşterea durabilă în cadrul mai larg al industriei mobilităţii. Nokia îi ajută pe oameni să comunice unul cu celălalt şi să aibă acces la informaţiile care îi interesează, prin intermediul unor produse inovatoare şi uşor de folosit, printre care telefoane mobile, dispozitive şi soluţii pentru imagini, jocuri, multimedia şi afaceri. Nokia oferă echipamente, soluţii şi servicii pentru operatorii de reţele mobile şi pentru corporaţii.
Nota: Comunicat de presa al Nokia aparut pe www.nokia.ro
Cosmin Daianu |